Ce se întâmplă când folosești dark mode pe telefon
Dark Mode este un mod de afișare care câștigă tot mai mulți adepți. Ei susțin că acesta reduce oboseala ochilor, crește autonomia bateriei și îmbunătățește calitatea somnului.
Cu toate acestea, modul întunecat care apare pe tot mai multe aplicații nu este atât de benefic pentru ochii tăi pe cât ai crede. Până nu demult, majoritatea aplicațiilor, fie ele de smartphone sau de desktop, foloseau fundaluri albe, însă recent atât Apple, cât și Google au implementat dark mode sau lucrează la asta pentru sistemele de operare și în aplicații
Microsoft a făcut și ea asta cu Windows și cu Outlook. De asemenea, Reddit, YouTube, Gmail, Twitter sau Safari sunt alte programe pentru care poți alege modul de afișare întunecat.
Utilizatorii iubesc dark mode, iar companiile s-au conformat. Pe lângă estetica cool, dark mode ar avea și alte beneficii: prelungirea autonomiei bateriei (dacă ecranul este OLED), reducerea oboselii ochilor și îmbunătățirea calității somnului.
Pe măsură ce ecranele au devenit tot mai întâlnite în viețile noastre au început să apară și problemele cu oboseala, iritarea ochilor. Un studiu din 2018 arată că peste 50% dintre utilizatorii de computere au probleme cu ochii din cauza ecranelor.
Un motiv pentru care am avea probleme ar fi faptul că am clipi mai rar. Într-un minut un om clipește de aproximativ 15 ori, însă acest număr poate scade chiar până la 3,6 atunci când te uiți în ecranul monitorului sau al telefonului. Mai departe pot apărea dureri de cap și o vedere încețoșată.
Ce beneficii aduce dark mode pe telefon și laptop
Mulți s-au grăbit să spună că modul întunecat va reduce astfel de probleme. Totuși, Anna Cox, profesor la UCL, contestă acest lucru, spunând că nu există nicio dovadă concretă cum că textul alb pe un fundal negru reduce oboseala ochilor.
De asemenea, nu totul ține de ecran. Mai trebie să iei în considerare și mediul înconjurător și cât de iluminat este acesta. Într-un mediu întunecat o aplicație cu dark mode ar putea fi mai plăcută de privit, dar într-un mediu foarte luminos ar putea să-ți obosească și mai mult ochii.
Dark mode prelungește autonomia bateriei dispozitivului, însă doar dacă acesta are un display OLED. În cazul OLED, fiecare pixel se activează individual, iar asta înseamnă că pixelii negru sunt inactivi deci rezultă mai puțină energie consumată. Nu este cazul ecranelor LCD, LED sau QLED.
Ce să faci ca să nu te mai doară ochii din cauza ecranelor
Dacă chiar vrei să combați oboseala ochilor, atunci ar trebui să alegi un ecran mat pentru dispozitivul de lucru, să ajustezi luminozitatea pentru mediul în care te afli, să te asiguri că nu ai o lumină fix deasupra capului și ca ecranul să fie în dreptul ochilor (nici mai sus, nici mai jos). În plus, poți să apelezi și la tehnica 20-20-20: la fiecare 20 de minute să te uiți la ceva aflat la 20 de picioare (6 metri) distanță, timp de 20 de secunde.
Un alt inamic al ochilor este lumina albastră.
Ecranele telefoanelor, laptopurilor emit o lumină albastră care face ca creierul nostru să stea într-o stare de veghe și astfel îți este mai greu să adormi. De aceea este recomandat să nu folosești telefonul înainte să te culci.
Rezolvă dark mode această problemă? Ajută la rezolvarea problemei deoarece este redus nivelul de lumină albastră emis de ecran, dar același efect poate fi obținut și prin trecerea telefonului într-un mod de noapte sau prin schimbarea temperaturii culorilor afișate de ecran.